” Bataia e rupta din rai iar copilul trebuie sa-ti stie de frica” . Pentru cei care inca nu au aflat, textul acesta l-am copiat de pe piatra de temelie a educatiei din secolul trecut. Educatia aceea in care frica era mama intelepciunii si bataia izvorul cu mir al viitorilor “oameni desavarsiti”. Educatia aceea in care starurile zilei erau Bau bau, Fata apei si Lupul cel rau, iar ustensilele : cureaua, batul, tigaia si un ghem de vorbe contondente.

Bine jalonat de ameninatari, drumul de parcurs se invartea in jurul casei, printre cotetele gainilor si ghivecele cu flori. Nu trecea niciodata dincolo de poarta, nu urca in stele si nici nu se afunda in profunzimile oglinzilor sau cele ale apei. Era un drum linistit, lipsit de riscuri. Capul plecat la cutie, sabia neprevazutului nu-l taie.

Si uite asa crescura generatii intregi educate de doamna Teama. Teama de a ne aventura dincolo de poarta propriilor certitudini.  Teama de a darama toti peretii si a ne lasa ca tavan doar bolta instelata a cerului si ca ultima limita vidul astral.

Suntem ca intr-un soi de cutie. O cutie fara mari perspective, dar cu repere clare. O cutie in care suntem fericiti. Cultivam o creativitate de curte, menita sa ne faca traiul in gainat acceptabil. Am invatat sa cotcodacim pe mai multe voci si numim asta inventivitate. Si daca Universul nu ar zguduii in mod regulat cutia, am putea chiar dormi secole intregii, cu soarele agatat in varful buricului.

Dar Universul isi are legile lui si periodic ceva ii da cu virgula in socoteli. Si atunci tine-te zgaltaiala. Sa iesim din cutie???  NUUUU…e  de neimaginat. Afara e Bau Bau cu gura cascata, fata apei despletita in sapte feluri si lupul cel rau cu dintii hliziti. Solutia cea mai putin riscanta e sa intarim peretii cutiei. Ii facem mai grosi, mai rezistenti. Spatiul e tot mai mic? Aerul devine irespirabil? Astea sunt fasuri fata de marele pericol care e in exteriorul cutiei. Caci monstrii imaginari pe care i-am cultivat de mici, au ajuns mai mari si mai puternici decat toate ideile noastre.

Asa ca stam si ne ciocnim intre noi pana la sufocare. Protestam vehement impotriva situatiei. Scotocim toate ungherele cutiei cautand vinovati. Distribuim pedepse. Cu darnicie, tuturor. Caci intr-o cutie plina pana la refuz fiecare e vinovat de ceva, fiecare respira din aerul devenit pretios. Devenim rai, pentru cauza cea buna :  salvarea cutiei!

Oricat de imposibila ar deveni situatia si oricat ne-ar zgaltaii Universul, nimeni, absolut nimeni, nu sparge cutia. Nimeni nu face o gaura in capacul ei. Caci nimeni nu isi asuma o schimbare fundamentala, radicala. Nimeni nu sapa pana la piatra aceea pe care sta scris “Bataia e rupta din rai iar copilul trebuie sa-ti stie de frica”. Nimeni nu indrazneste sa-si scoata piatra cu toate radacinile ei din gandire. E o piatra filozofala de familie, primita mostenire la inceputurile noastre de om.

Asa ca n-are decat Universul sa ne zgaltaie cat o vrea, NU IESIM! Facem schimbari bulversante in cutie si REZISTAM.